CONSTANTIN DUMISTRĂCEL

Constantin este un fost jucător de fotbal care a evoluat atât in Liga a II-a, cât și în Liga a III-a la echipe precum: Foresta Suceava, Șoimii Bucovina Suceava, Juventus Fălticeni, Cetatea Suceava. A absolvit cursurile Universității Ștefan cel Mare din Suceava fiind licențiat în domeniul Educație Fizică și Sport. A urmat apoi cursurile Universității din Pitești, Facultatea de Educație Fizică și Sport obținând diploma de master cu specializarea Educație Fizică și Sport Competițional.

Pasiunea pentru antrenorat în cadrul cluburilor pentru juniori a descoperit-o în anul 2009, actualmente fiind posesor al Licenței UEFA C, ajungând astfel să aibă o experiență de peste 10 ani în acest domeniu. În prezent, Constantin este profesor de Educație Fizică și Sport al Școlii Gimnaziale Zvoriștea. În opinia lui Constantin, nivelul de educație al antrenorului este un factor esențial în ceea ce privește calitatea antrenamentelor la care sunt expuși jucătorii. Constantin își propune să fie la curent cu ultimele tendințe din fotbalul modern, și să contribuie la dezvoltarea armonioasă a viitoarei generații de fotbaliști din cadrul clubului nostru.

Logo Fotbal Club Start Suceava
Logo Fotbal Club Start Suceava

© 2026 Start Suceava. Toate drepturile rezervate.

Logo Kineto Express, partener Start SuceavaLogo Kineto Express, partener Start Suceava
Logo The Football Brain, partener Start SuceavaLogo The Football Brain, partener Start Suceava
Logo Memosport, partener Start SuceavaLogo Memosport, partener Start Suceava
Logo Veo, partener Start SuceavaLogo Veo, partener Start Suceava
Logo Macron, partener Start SuceavaLogo Macron, partener Start Suceava
Locația de antrenament Start Suceava Dumbrăveni
Locația de antrenament Start Suceava Dumbrăveni
Locația de antrenament Start Suceava Zvoriștea
Locația de antrenament Start Suceava Zvoriștea
Locația de antrenament Start Suceava Bosanci
Locația de antrenament Start Suceava Bosanci
Locația de antrenament Start Suceava - Civica Sport CenterLocația de antrenament Start Suceava - Civica Sport Center