Încadrarea Pozitivă

Când am început prima oară să antrenez, am fost adesea antrenor secund la echipe cu jucători de vârste diferite, de la 5 până la 19 ani, iar în acea poziție (antrenor secund), am avut ocazia să îi cunosc puțin mai mult pe jucători și, de multe ori să înțeleg reacția lor față de antrenorul principal, mai mult decât o înțelege antrenorul principal. M-a făcut să-mi dau seama; întotdeauna trebuie sa te poți pune in locul jucătorilor, sa știi cine sunt și unde se află în călătoria lor.

Cu alte cuvinte, să îi înțelegi în primul rând ca oameni, apoi ca jucători de fotbal.

Lucram cu un grup de începători, cu vârste între 14-15 ani, care abia învățau cum să se antreneze. Planificasem un rondo, dar jucătorii alegeau soluții foarte complexe pentru abilitățile lor din acel moment. Pase cu exteriorul sau cu călcâiul, prea multe atingeri, preluări orientate direct spre adversar. Calitatea pur și simplu nu era bună deloc. Antrenorul principal crease foarte multă tensiune prin comentariile negative la adresa jucătorilor. Jucătorii făceau tot mai multe greșeli, și la prima mea intervenție am decis să le pun întrebări: Ce parte a piciorului ar trebuie să folosim pentru a pasa cu mai multă precizie? De ce? Câte atingeri sunt necesare pentru a transmite mingea la un alt coleg? De ce? Știau răspunsurile. Apoi am spus: Deci, puneți în practică aceste lucruri. Momentan nu este suficient de bun.

Dar nu am țipat. Am încercat să nu fiu aspru. Era important ca ei să înțeleagă jocul, și să gândească, dar să nu creadă că antrenorii lor sunt supărați pe ei. Ideea era să îi fac să înțeleagă că nivelul lor actual nu era suficient de bun. Pentru ei. Ca jucători de fotbal. Având în vedere obiectivele lor de a progresa.

Acel moment a schimbat totul pentru mine. Game changer, cum spun americanii.

Nivelul de joc a crescut instantaneu. Bineînțeles, nu extraordinar de mult, pentru că vorbim de un grup de începători. Dar jucătorii erau mai concentrați, comunicau mai eficient, se informau, alegeau soluții mai bune. Pentru că știau exact ce trebuie să îmbunătățească, în acest caz modul de a transmite mingea, și numărul de atingeri.

Copiii sunt mai motivați de pozitivitate decât de negativitate. Antrenorii de fotbal ar trebui să folosească încadrarea pozitivă pentru a motiva și inspira jucătorii, atât atunci când corectează comportamentul, cât și atunci când îi încurajează pe copii să susțină sau să ridice efortul. Atunci când este utilizată în mod consecvent, încadrarea pozitivă întărește relațiile individuale antrenor-jucător și ajută la construirea unei culturi puternice în club.

Încadrarea pozitivă se referă la transmiterea informațiilor de care jucătorii au nevoie pentru a progresa, dar totul într-o manieră care îi motivează, îi inspiră, și care le insuflă încredere.

Tonul și modul în care formulăm feedback-ul este, de asemenea, important. Copiii vin la fotbal pentru a se distra, dar sunt, de asemenea, acolo pentru a învăța cum să fie mai buni, iar cuvântul „împreună”, ar trebui să le reamintească acest lucru. Cuvântul „împreună”, pentru mine, reflectând asupra lui, întărește ideea că jucătorul nu este pe cont propriu. Suntem împreună. Eu, antrenorul, sunt aici cu tine, așa că ar trebui să te simți confortabil să-ți asumi riscuri. Nu-ți fie frică. Nu ești singurul care trebuie să îmbunătățească anumite abilități.

Acest lucru este important pentru jucători.

Ei concurează nu doar unul cu celălalt, ci și în interiorul lor.

Poți să reduci numărul de atingeri înainte de a transmite mingea la un coleg? O astfel de întrebare le reamintește: testează-ți limitele; încearcă să joci mai repede.

Este important ca atunci când încercăm să corectăm un anumit aspect, tonul să fie unul pozitiv. Adică dacă pasa nu a fost bună, jucătorii trebuie să recunoască și să accepte acest lucru. Dar, de asemenea, dacă transmitem această informație pe un ton pozitiv, de exemplu „Poți face asta mai bine; Știu că poți face asta mai bine”, jucătorul percepe mesajul în mod constructiv, și nu negativ.

Feedback-ul trebuie să apară ca un memento pentru jucător: este sub controlul tău. Este un lucru care poate fi reparat.

Poți începe să pierzi jucători cu cât vorbești mai mult, pentru că nimănui nu îi place să audă în mod constant o voce care transmite foarte puține lucruri constructive, deci trebuie să fim cât mai pozitivi și cât mai clari atunci când oferim feedback. Jucătorii trebuie să se concentreze pe ceea ce pot controla, și noi trebuie să îi facem să creadă că pot face acest lucru.

Este important să existe constanță în ceea ce privește reacțiile antrenorilor în timpul antrenamentelor și meciurilor. Trebuie să ne auto-evaluăm în mod constant, să analizăm modul în care reacționăm de pe margine, atunci când ne supăram pe jucători, și țipăm la ei pentru că au greșit. În mare parte, reacțiile noastre nu îi ajută. O să îi facă mai stresați și calitatea prestației lor poate chiar să continue să scadă. Este important să găsim momentele potrivite când trebuie să fim mai asertivi. Sunt lucruri pe care le poți face sau spune, pentru a crește nivelul de joc și intensitatea jucătorilor, dar fără să țipi.