Teoria Constrângerilor & Pedagogie Neliniară

O întrebare de auto reflecție pe care mi-o adresez deseori este: Cum să creez un mediu ideal de antrenament în care jucătorii să fie nevoiți să-și controleze și să-și selecteze acțiunile individuale pentru a satisface cerințele unui mediu dinamic, așa cum se găsește în jocul de fotbal? 

În încercarea de a găsi răspunsul la această întrebare, am analizat principiile cheie din Theory of Constraints (Teoria Constrângerilor) de Karl M. Newell, și din cartea Nonlinear Pedagogy in Skill Acquisition (Pedagogie Neliniară în Dobândirea Abilităților) scrisă de Jia Yi Chow, Keith Davids, Chris Button & Ian Renshaw. 

Oamenii sunt creaturi direcționate către un scop, mai exact, învață cel mai bine atunci când li se oferă o sarcină de îndeplinit. Acest lucru poate facilita căutarea și descoperirea de soluții. În contextul jocului de fotbal, sarcina pentru un jucător ar putea fi depășirea unui apărător și controlul mingii în regim de adversitate pentru a crea o oportunitate de a marca folosind orice mișcare/acțiune pe care jucătorul o consideră folositoare și pe care dorește să o încerce. Această abordare poate exploata capacitatea de autoorganizare a acțiunilor individuale, în comparație cu metoda în care antrenorul prescrie de la început o anumită mișcare sau tehnică. 

Karl M. Newell este cunoscut pentru definirea a trei categorii primare de constrângeri care interacționează pentru a modela coordonarea și controlul motor la un copil în curs de dezvoltare. Acestea sunt: sarcina, persoana (jucătorul) și mediul. Abordarea lui Newell contrazice viziunea tradițională conform căreia dezvoltarea este determinată fie de natură (de exemplu, un jucător care este considerat un talent înnăscut), fie de cultivare (de exemplu, mitul celor 10.000 de ore de practică care duc către succes). Ideile lui Newell au fost oficializate din 1986 ca o abordare condusă de constrângeri pentru dobândirea de abilități și dezvoltarea copiilor în domeniul sportiv. Figura de mai jos este versiunea mea a teoriei lui Newell adaptată jocului de fotbal.

Cu alte cuvinte, toți acești factori influențează procesul de luare a deciziilor pe care orice jucător trebuie să îl parcurgă de nenumărate ori în timpul antrenamentelor și meciurilor. Prin urmare, capacitatea antrenorului de a identifica și de a manipula în mod creativ constrângerile este vitală în planificarea eficientă a procesului de învățare. Natura interacțională a acestor elemente explică și de ce anumite componente ale jocului de fotbal antrenate izolat, de exemplu tehnica lovirii mingii, nu sunt puse în practică în mod eficient atunci când constrângerile sarcinii (de exemplu, includerea jucătorilor adverși) și/sau constrângerile individuale (de exemplu, percepția) se schimbă.

Ca orice proces organic, sunt necesare condițiile potrivite pentru creștere. Așa cum grădinarii creează condiții fertile pentru ca florile să crească, antrenorii trebuie să creeze condițiile optime pentru a maximiza dezvoltarea abilităților jucătorilor. Lipsită de soare și apă, o floare se va ofili, în același mod în care jucătorii expuși la condiții nepotrivite își vor pierde interesul și nu vor progresa. 

Este clar că jucătorii sunt sisteme complexe ale căror mișcări și acțiuni apar sub constrângeri. Din acest motiv varietatea este foarte importantă. Nu este indicat ca antrenorii să impună o presupusă tehnică de manual care ar putea să rezolve toate situațiile de joc. În schimb, jucătorii trebuie să învețe să-și adapteze mișcările la diferitele situații întâlnite pe teren. A fi adaptabili înseamnă că jucătorii vor avea un anumit grad de variabilitate în mișcările lor sau, cu alte cuvinte, vor avea o colecție de mijloace pentru a rezolva problemele cu care se confruntă într-un meci. Prin urmare, deși antrenamentul se poate concentra în continuare pe repetarea unei anumite abilități sau a unui concept tactic, antrenorul trebuie să injecteze cantități suficiente de variabilitate prin metoda constrângerilor.

Formarea jucătorilor de fotbal este în mod cert foarte complexă, dar înțelegerea acestui concept este crucială pentru a prezice impactul pe care anumite constrângeri le pot avea asupra dezvoltării jucătorilor. Nu există rețete pentru a crea jucători perfecți și nici soluții simple pentru a înțelege profunzimea acestui subiect. În schimb, cel mai bun mod de a aprecia pe deplin puterea constrângerilor este să examinezi conceptul în detaliu și din diferite unghiuri și, cel mai important, să înveți din aplicarea lui într-un mod practic în raport cu propriul tău context specific. Ca și antrenori implicați în dezvoltarea jucătorilor, trebuie să devenim pricepuți în manipularea constrângerilor pentru a modela dezvoltarea jucătorilor.

Una dintre principalele calități ale antrenorului modern de copii și juniori este răbdarea. Am acoperit deja natura neliniară a învățării, care uneori pare mai rapidă, alteori mai lentă. Acest fenomen este evident indiferent de pedagogia folosită. Am adesea impresia că antrenorii așteaptă rezultate imediate după ce expun jucătorii unui element tehnic de câteva ori. Dacă lucrurile ar fi așa de simple! Cu toții am auzit afirmații de acest gen în timpul unui meci de copii și juniori: Am lucrat toată săptămâna la lovirea mingii, dar nici un pas nu poți să dai! Cred că de aici apare iluzia că procesul de învățare a jucătorilor poate fi controlat pe deplin. Rolul antrenorului este să înțeleagă de ce, și cum să manipuleze constrângerile atunci când percepe că progresul de dezvoltare al unui jucător a stagnat pentru o perioadă semnificativă de timp. Identificarea problemei este esențială și acesta ar putea fi de natură tehnică, tactică, mentală sau socială. De asemenea, evenimentele la care jucătorul este expus în viața din afara terenului vor necesita atenție sporită, de aici și importanța de a crea relații profesionale bune cu jucătorii, și de a-i înțelege în primul rând ca oameni.

Activități bazate pe constrângeri (metoda pregătirii prin joc) v Activități izolate

Abordarea tradițională a antrenorilor de copii și juniori în ce privește planificarea activităților presupune că tehnica individuală trebuie stăpânită înainte de a introduce elemente mai complexe care aparțin de principiile jocului de fotbal. Am cunoscut foarte mulți antrenori care insistă pe afirmații de tipul: Mai întâi, jucătorii mei trebuie să dobândească lovirea corectă a mingii. Până atunci, în nici un caz nu putem progresa la activități care conțin elemente tactice precum construirea de atacuri poziționale de la portar.

Problema este că această abordare nu imită cerințele jocului real deoarece se concentrează pe dobândirea abilităților tehnice adesea în situații prea simpliste. Situații în care jucătorul este expus la același element tehnic în mod repetitiv, cu toate că acest element nu se repetă niciodată într-o situație de joc. 

În următorul exemplu, vom compara o activitate izolată cu o activitate bazată pe constrângeri. Pentru a clarifica lucrurile de la început, activitățile izolate sunt exerciții repetate într-un mediu în care există soluții limitate, și soluțiile sunt demonstrate explicit de antrenor. Practic, antrenorul oferă răspunsul la problemă înainte ca jucătorii să exploreze activitatea respectivă. Activitățile bazate pe constrângeri sunt activități concepute prin manipularea constrângerilor de mediu, individuale și de sarcini pentru a dezvolta comportamente implicite care apar în mod natural. 

În această figură, avem un exercițiu tehnic în care jucătorii repetă o soluție într-un mediu lipsit de context. Mingea este transmisă din două atingeri (preluare & pas) în sensul acelor de ceasornic.

Asta pentru că într-o activitate izolată mediul în care sunt plasați jucătorii este static. Avem doar câteva conuri care bineînțeles nu își schimbă schimbă poziția. Jucătorii au primit instrucțiuni explicite de la antrenori să folosească doar două atingeri, ambele cu interiorul piciorului. Oportunitățile de acțiune se schimbă ușor, dar pentru că mediul nu este de natură dinamică, există o nevoie limitată de informare, limitând utilizarea sistemului perceptiv și în cele din urmă limitând cantitatea de oportunități de învățare.

Acest tip de abordare poate crea o separare între tehnică și cunoștințele tactice, ceea ce duce la o deconectare între antrenament și meci. Cu alte cuvinte, jucătorii nu sunt capabili să răspundă la situațiile de joc care se prezintă în timpul unui meci.

Să analizăm o activitate al cărui obiectiv principal este de a familiariza jucătorii cu construcția de atacuri poziționale de la portar. În această activitate, dorim să îmbunătățim elemente individuale precum, lovirea mingii cu diferite suprafețe ale piciorului, preluarea cu control orientat, demarcări în spațiu, și luarea deciziilor. 

Pentru a păstra realismul jocului și pentru a ajuta jucătorii în procesul de familiarizare a fazei de construcție de la portar, această activitate se desfășoară în zona porții. Activitatea începe cu o pasă de la 6 la portar, moment în care 4 și 5 încearcă să se elibereze de marcaj, să primească mingea și să o transmită înapoi la 6 prin una din cele trei porți din conuri galbene. 

Portarul este obligat să controleze mingea cu piciorul în primă fază, iar rolul lui 6 în acest joc este de a se deplasa de-a latul porților galbene, încercând să creeze o variantă de pas pentru coechipieri. O altă variantă pentru portar este să trimită direct la 6, dacă această variantă apare în timpul jocului. Dacă acest obiectiv este îndeplinit, jocul se reia de la început. Dacă albaștrii interceptează mingea, se creează o situație 2v3 în care ei pot înscrie în poarta mare. Nu se execută faze fixe în această activitate. Pentru a încuraja procesul de luare a deciziilor și rezolvare a problemelor, este recomandat ca jucătorii să exploreze câteva situații fără ajutorul antrenorului. În funcție de nivelul jucătorilor, vom începe să observăm acțiuni individuale precum demarcarea și primirea mingii în spatele liniei de pressing a jucătorilor în albastru, sau pătrunderi cu mingea la picior (dueluri 1v1).

Observăm că dezvoltarea acestor elemente individuale se produce în contextul jocului de fotbal, nu în izolare. Mai important, jucătorilor nu li se prescrie o rețetă pe care trebuie să o urmeze. În schimb, ei sunt încurajați să exploreze și să găsească soluții specifice situației la care sunt expuși.

Rolul antrenorului este de a debloca potențialul jucătorilor pentru ca ei să își maximizeze propria performanță. Trebuie să îi învățăm cum să perceapă situațiile de joc, nu să-i instruim cu idei preconcepute despre tehnica individuală. Cu toții avem o capacitate de învățare naturală încorporată, care este de fapt perturbată de instruirea excesivă. Copiii își dezvoltă abilitățile și învață după propriul ritm, de aceea trebuie să acceptăm că fiecare copil este unic.

Dacă acceptăm acest model, felul în care învățăm și, mai important, metodologia clubului, trebuie puse sub semnul întrebării. Din păcate, obiceiurile și metodele vechi persistă, chiar dacă cei mai mulți dintre noi le cunoaștem limitările. 

În dezvoltarea jucătorilor, aspectul mental nu a fost recunoscut ca fiind important deoarece se consideră că inteligența fotbalistică este un cadou pe care îl primim la naștere și prin urmare antrenorul nu poate face mare lucru în acest sens. Deseori criticăm tinerii jucători în situațiile în care fac greșeli absolut normale pentru etapa de formare în care se regăsesc, dar de câte ori îi ajutăm să înțeleagă cu adevărat din ce motiv s-a ajuns la greșeală? Antrenorii au puterea de a influența percepția jucătorilor, dar obsesia pentru tehnică și metodele lor autocratice au un impact negativ pe termen lung. Aceste metode contribuie la limitările jucătorilor, precum și la formarea lor. Problema este că antrenorii pot obține rezultate rezonabile folosind aceleași metode vechi care nu stimulează percepția jucătorilor, așa că nu sunt motivați să încerce altceva și nu știu sau cred ce ar putea realiza prin alte mijloace.

La Start Suceava am reproiectat formarea tinerelor talente în beneficiul jucătorilor din România. Alătură-te echipei în timp ce explorăm potențialul nelimitat al copiilor.