Start Way - Calea noastră către Excelență
Start Way reprezintă viziunea noastră completă pentru dezvoltarea jucătorilor, fundamentată pe misiunea, viziunea și valorile clubului Start Suceava.
startsuceava
1/15/20252 min read


Start Way reprezintă viziunea noastră completă pentru dezvoltarea jucătorilor, fundamentată pe misiunea, viziunea și valorile clubului Start Suceava. Ne ghidăm după o metodologie modernă, adaptată la nevoile fotbalului contemporan, care pune accent pe formarea holistică a copiilor. Prin acest model, ne dorim să creăm caractere puternice și să dezvoltăm viitori campioni care să exceleze atât pe teren, cât și în viața de zi cu zi.
1. Evaluări individuale și setare de obiective - sunt esențiale pentru monitorizarea progresului fiecărui jucător. Acestea au loc de două ori pe an, la finalul turului și la finalul returului, și sunt oferite jucătorilor care participă în campionatele județene sau naționale. Fiecare evaluare include observații detaliate și setarea unor obiective specifice, oferind jucătorilor o direcție clară pentru a-și dezvolta abilitățile.
3. Periodizare - planificarea atentă a ciclurilor de antrenament este esențială pentru a asigura un echilibru între dezvoltarea tehnică, tactică, fizică, mentală, socială și emoțională. Planul de periodizare este adaptat fiecărei etape de formare, oferind un ritm natural de progres și maximizând potențialul fiecărui jucător.
2. Date statistice antrenamente și meciuri - ținem evidența prezențelor la fiecare antrenament, fiecare jucător primind o notă și o observație personalizată. În timpul meciurilor, colectăm date detaliate despre minutele jucate, golurile marcate, asisturile oferite și pozițiile în care au evoluat. În plus, fiecare copil primește note și observații, toate aceste informații fiind folosite pentru a ajusta planurile de dezvoltare.
5. Etape de Formare - sunt structurate pe grupe de vârstă - Inițiere (5-8 ani), Asimilare (9-12 ani), Consolidare (13-15 ani) și Perfecționare (16-19 ani). Fiecare etapă urmărește o progresie logică, cu teme specifice adaptate nevoilor copiilor și nivelului lor de dezvoltare, asigurând o tranziție lină între fiecare nivel.
6. Modelul de Joc - unifică toate elementele tactice și tehnice pe care le abordăm la antrenamente. Acesta pune accent pe posesie, progresie și creativitate, încurajând jucătorii să ia decizii rapide și eficiente în timpul meciurilor. Este un ghid tactic care oferă o filozofie comună pentru toți jucătorii și antrenorii clubului.
4. AIM: Abilitate, Intensitate, Mentalitate - este nucleul filozofiei noastre de antrenament, punând accent pe dezvoltarea simultană a abilităților tehnice și tactice, a intensității fizice și mentale și a unei mentalități puternice. Fiecare sesiune de antrenament este gândită să stimuleze aceste trei componente, oferind copiilor o bază solidă pentru performanță.

Start Way este mai mult decât un model de dezvoltare; este un angajament față de viitorul fiecărui copil care pășește pe terenurile noastre. Cu un plan bine gândit, bazat pe valori clare și o metodologie adaptată vremurilor moderne, ne propunem să oferim fiecărui jucător șansa de a-și atinge potențialul maxim. La Start Suceava, fiecare copil contează, iar Start Way este calea noastră spre succes.